Cloud Learning este un serviciu ce permite utilizarea platformei eLearning AeL pe baza unui abonament lunar sau anual.
După plata abonamentului dorit vei primi un email cu link-ul de conectare și contul inițial de tip administrator pentru organizația ta. Cu acest cont poți utiliza platforma AeL pe perioada aferentă abonamentului ales. Astfel, poți crea sau importa noi utilizatori, poți crea și planifica cursuri, poți urmări progresul cursanților.
După ce alegi abonamentul dorit și introduci datele organizației (nume companie, CUI, număr de înregistrare la Registrul Comerțului și contul bancar) îți vom genera și trimite pe email o factură proformă. Poți plăti factura prin ordin de plată în contul precizat în factura proformă și, în scurt timp , vei primi datele de conectare și factura aferentă. În curând vom face disponibilă și opțiunea de plată cu cardul.
Un utilizator activ este un utilizator distinct care s-a conectat în sistem în perioada de 30 de zile aferentă abonamentului selectat. După prima conectare din lună, acel utilizator se poate conecta în sistem de ori câte ori dorește fără a mai fi contorizat la numărul de utilizatori activi din acea lună.
Trimite un email către Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și vei primi în scurt timp un email cu link-ul de conectare și contul inițial de tip administrator pentru contul demo.
Când te decizi să faci această tranziție, alege abonamentul dorit și apasă butonul Cumpără. Nu trebuie să îți faci griji că îți va expira contul demo, te vom anunța noi prin email cu o săptămână înainte de expirarea perioadei pentru contul demo.
Cu o săptămână înainte de data de finalizare a abonamentului curent vei primi o notificare pe email pentru următoarea plată. Dacă nu mai vrei să prelungești abonamentul, accesul la sistem va fi dezactivat. Oricum, vom salva datele tale pentru o perioadă de 3 luni. Acest lucru înseamnă că dacă te hotărăști să reluăm colaborarea, putem restaura datele existente la momentul întreruperii abonamentului.
Dacă într-o anumită lună apare o nevoie neprevăzută de instruire pentru un număr mai mare de utilizatori activi decât cel inclus în abonament, sistemul nu restricționează accesul utilizatorilor suplimentari. În schimb, la finalul perioadei contractate vom emite o factură pentru numărul de utilizatori care au depășit pragul abonamentului ales. Astfel, pentru fiecare utilizator suplimentar vom taxa o sumă de 10 EURO, fără TVA. Dacă estimezi că vei depăși constant numărul de utilizatori activi incluși în abonamentul curent, îți recomandăm să alegi următorul abonament ce acoperă numărul de utilizatori activi vizat.